Asa cum releva un studiu emis in 2019 de catre Asociatia Salvati Copiii Romania, la noi in tara (inainte de raspandirea virului Covid19), 21,5% dintre copiii români trăiau în condiții materiale extrem de precare, acest procent reprezentând cea mai ridicată rată din UE, unde media este de 5,9%. De asemenea, peste 32% trăiau sub pragul de sărăcie. Acest lucru situează România pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității de două ori mai mare decât media Uniunii pentru populația între 0-19 ani.
Desi pare greu de crezut, in satele romanesti inca sunt copii care sufera de foame. Parintii lor fie nu au un loc de mnca, fie muncesc „cu ziua” pe unde se cere, iar venitul este atat de mic ca abia atinge intr-o luna 300 lei/persoana cu tot cu alocatiile copiilor. Nu sunt asigurate pentru acesti copii conditii minime de trai, le sunt astfel incalcate cele mai elementare drepturi: dreptul la viata, la sanatate si la educatie.
Am considerat ca este mare nevoie de implicarea noastra pentru a-i ajuta sa traiasca si sa creasca in conditii cat mai decente, la fel ca ceilalti copii, fara discriminare. Sa-i aducem incet, incet intr-un alt timp, intr-un alt mediu cu ajutorul educatiei tintite si al atentiei acordate satisfacerii nevoilor primare ale acestor copii: un acoperis decent deasupra capului, o familie mai implicata, acces la sanatate si educatie. Mai departe indraznim sa le prezentam o noua perspectiva prin dezvoltarea de aptitudini intr-un cadru organizat, invatarea respectului pentru munca si pentru cel de langa noi, constientizarea drepturilor si libertatilor lor.
Acolo unde autoritatea locala pare depasita de vremuri, intepenita in vechi tipare si metehne, cu lacune serioase din punct de vedere al vointei si competentei, acolo unde transparenta deciziilor luate in numele si pentru oameni este inca un deziderat neatins, acolo unde strategiile de dezvoltare raan doar pe si unde infrastructura se construieste cu foarte mare greutate, acolo unde inca persista grupurile de interese din tata in fiu si satenii nu cunosc si nici nu stiu ca ar trebui sa cunoasca unde se duc taxele si impozitele platite de ei cu greu, unde nepasarea si „lasa ma’ ca merge si asa” e inca un slogan la moda, unde femeile au locul destinat pe viata cu un pas in urma barbatului, unde violenta in familie inca e lege nescrisa, unde echipa de administrare a banului public nu pare sa constientizeze ca se afla in slujba oamenilor si nu doar in fruntea bucatelor…, acolo copiii inca merg la toaleta din fundul curtii fie vara, fie iarna, acolo o tableta sau un telefon este un vis frumos pentru cei mai multi dintre ei, acolo inca sotia si copiii sunt izgoniti din casa la miez de noapte de un tata agresiv, caruia nimeni nu-i cere socoteala, acolo viata curge dupa reguli de mult abrogate si abolite si e mare nevoie de o interventie punctuala, bine coordonata si implementata pentru ca inca o generatie sa nu se piarda in aceleasi tipare anacronice si incompatibile cu vremurile pe care le traim.
Acolo am considerat ca este nevoie de o echipa implicata, care, departe de criterii politice si interese de grup, sa se constituie ca un suport real, flexibil, onest si competent pentru a dezvolta proiecte viabile si a le implementa fara intarziere in slujba interesului superior al copilului si al celor tineri, aflati in viata la inceput de drum. Asa a aparut Asociatia Noi Destine in comuna Dridu, judetul Ialomita din Romania anului 2020.
Asociatia NOI DESTINE
Reg.Asociatiilor si Fundatiilor nr.1/11.03.2020
Str.Abanosului nr.7, Dridu, jud.Ialomita
CUI 42266114
Cont IBAN: RO20BRDE230SV45516022300
Tel.0723239089/ 0725763559
e-mail: office@noidestine.ro
www.noidestine.ro